Acest minunat anunţ zace pe uşa unei toalete aflate în fostul sediu Realitatea.
«Noi vrem respect :) Şi săpun şi hârtie»

Bine, lista concertelor importante pentru mine.
Prima oară avem Haggard, pe 17 aprilie în Cluj și pe 18 în București.
Apoi AC/DC, 16 mai, în Piața Constituției.
Pe 18 iunie îi vom asculta pe cei de la Aerosmith.
Și piesa de rezistență, festivalul Sonisphere care se va desfășura între 25 și 27 iunie. Formațile anunțate până amu sunt: Mettalica, Slayer, Megadeth, Anthrax, Heaven&Hell, Rammstein, Alice in Chains, Stone Sour, Mastodon, Manowar și Volbeat.
Sper să ne vedem la cât mai multe dintre ele. \m/
CFR călători ne anunță cu mare mândrie că anul acesta trenurile de călători vor cumula întârzieri de doar 2 ani și 4 luni. Tot e bine având în vedere că anul trecut s-au cumulat întârzieri de 4 ani și 9 luni.
Eu zic că putem trece cu vederea aceste întârzieri minore având în vedere condițiile civilizate de călătorie care ni se oferă.
Să ne trăiască.
Aşa i-am putea caracteriza pe mai-marii noştri.
250 de primari, consilieri locali şi judeţeni din Covasna, Harghita şi Mureş au adoptat o hotărâre prin care se angajează să asigure limbii maghiare un statut egal cu cel al limbii române în cele trei judeţe, asta cu trei zile înainte de ziua maghiarilor de pretutindeni. Secuii se vor adresa Parlamentului pentru a oficializa această hotărâre.
Le-am dat cultura, le-am dat patrimoniul, le-am dat sănătatea, amu au de gând se ne ia limba în trei judeţe. Azi-mâine vor vrea limba lor ca limbă oficială în România, după care vor vrea să pună mâna pe Transilvania…
Cât mai stăm cu gura deschisă să ne dea bozgorimea muie?
Gata curatenia prin blog, ma rog, aproape gata. Mai sunt cateva chestii minore de facut plus schimbarea hostingului, dar sper ca aceste lucruri sa nu mai imi ingreuneze ritmul in care scriu.
A aparut o pagina noua, «Cafeaua de dimineata», unde in fiecare dimineata cand va veti bea cafeaua veti gasi ceva care sa ajute la digestie :P Vor mai aparea si alte pagini, dar asa mai molcom ca nu ne grabeste nimeni.
Mersi fain pentru ajutor Eugen.
Imi cer scuze ca noi, ardelenii, suntem lenesi, prosti, grosolani, inculti, aroganti, nesimtiti si nespalati.
Va multumesc voua, bucurestenilor, ca ridicati standardele inteligentei, frumusetii, bunulu-simt si curateniei in Roamnia.
Astazi cineva a ajuns pe blogul meu cu căutarea (ce cacafonie faină): “cum sa imi pun poza mea in imagini de primavara”
Zic să dau şi un răspuns omului în caz că revine.
Eu îţi propun să te îndepărtezi cât mai mult de cutia aia pe care o numeşti monitor, ieşi afară din casă/peşteră, caută un copac înflorit/un smoc de iarbă verde, postează-te în faţa lui şi fă-ţi o poză. Aaaaa, ce zici, nu e mai simplu aşa decât să truchezi o poză?
B’estfest 2010 a fost anulat, concertul Faithless nu este amânat va avea loc la data stabilită, 16 iulie.
Şi o veste bună, Haggard revin în România. Pe 17 aprilie vor fi în Cluj iar pe 18 aprilie în Bucureşti. Numărul biletelor este limitat.








Ultimele comentarii