Azi împlinesc doi ani de când m-am mutat în bucureşti. La cât mai puţini.

Au început deja, sunt peste tot. Sunt în magazine, pe stradă, în on-line, în casa ta, în şcoala ta, la tine la servici. Cum cine? Disperaţii după sărbători împrumutate, sărbători fără nici o fundaţie, fără nici un rost. Vă propun să faceţi valentines day în fiecare zi, poata aşa veţi reuşi şi voi să schimbaţi două vorbe cu o persoană de sex opus. Dacă aveţi de gând să mă futeţi la cap cu rahatul ăsta, vă rog frumos, să imi daţi ignore, unfollow şi să traversaţi pe partea cealaltă a străzii când mă vedeţi. Mersi.

Aştept cu mare interes luna martie. Săracul şnur împletit care transmitea începutul primăverii s-a transformat în ghiuluri de aur şi maşini de fiţe. Vă doresc să le purtaţi în piept, la maşini mă refer.

«O urasc pe mama, nu vrea sa-mi dea bani» Sa-mi sugi pula.

«Îl urasc pe tata, nu ma lasa sa ma duc la chefuri» Sa-mi sugi pula.

«O urasc pe bunica, ma pune sa manânc de trei ori pe zi» Sa-mi sugi pula.

«Îi urasc pe ai mei, vreau sa plec de acasa. Sunt mare, am 18 ani, ma descurc singur.» Sa-mi sugi pula.

«Îi urasc pe ai mei, ei nu ma înteleg, ei nu stiu ce e viata si iubirea» Sa-mi sugi pula.

«Îi urasc pe ai mei, toata ziua ma suna si îsi fac griji pentru mine» Sa-mi sugi pula.

«Îi urasc pe ai mei. Ma pun sa învat si sa ma tin de scoala ca sa ajung cineva» Sa-mi sugi pula.

Bai copii mici si retardati ce sunteti, reveniti-va, bagati-va mintile în cap.  Oamenii aia tin la voi, va vor numai binele si cand o sa va dati seama de asta o sa fie probabil prea târziu si ei nu or sa mai fie.

Îl simţeam în mine, demonul se zbătea încercând să iasă. Aveam un sigur lucru de făcut. Deschid uşa şi intru în încăperea albă şi neprimitoare. Vasul rece de porţelan imi atingea pielea încinsă. Mă scremeam încercând să-l eliberez şi să-i dau drumul să bântuie pântecele oraşului. Nu voia să iasă, se obişnuise cu confortul corpului meu. Ochii mi se bulbucau în cap, simţeam venele pocnind, voiam să-l dau afară, dar era mai puternic decât mine.

Sună telefonul, un număr cu prefix de Iaşi. Răspund şi cu greu reuşesc să îndrug trei cuvinte. Era o tanti de la providerul de internet, avea o voce angelică, o voce care te linişteşte imediat. Încercam să vorbesc cât mai relaxat, dar demonul nu-mi dădea voie.

Îmi strâng fiecare fărâmă de putere din corp şi scremându-mă încerc pentru ultima oară să mă eliberez. Din capătul celălat al telefonului vocea-mi şopteşte, blândă şi caldă:

“O zi bună.”

Moment în care m-am eliberat, am scăpat de nenorocita aia de constipaţie.

Îţi mulţumesc voce salvatoare, promit ca în fiecare zi să revin în încăperea albă şi să-ţi aduc o ofrandă.