Cum am putut

Cum am putut să stau ani întregi și să privesc cum se închide, să blochez lumina și aerul curat? Ceva trebuie să se schimbe, am devenit un om rău. Cu o ultimă sclipire de lumină privesc în jurul meu. Podele de stejar îmbâcsite în sânge, pereți în care au rămas înfipte bucăți de unghii și carne putrezită, colțuri pline cu lacrimi de speranță. O față atârnă mută de uimire pe lustra fără bec, doi ochi care o dată au avut încredere în mine sunt împrăștiați sub greutatea loviturilor. Inima mai bate încet sub piciorul mesei, o iau în mână cu grijă și deschid totul. Lumina și aerul curat năvălesc și mă lovesc. Mă uit în palmă și o văd murind. E prea târziu? Cum am putut să stau ani întregi să privesc cum se închide? Am devenit un om rău.

3 thoughts on “Cum am putut

Leave a Reply to Sibienii Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>