Cele povestite mai jos nu sunt ficţiune, sunt crudul şi tristul adevăr.

Joi seara, Gara de Nord, aglomeraţie mare. Voios mă îndrept spre casa de bilete. Erau deschise vreo 20 şi ceva de case, dar la fiecare era coadă mai mare decât coada la carne de pe vremea răposatului. Caseriţele aveau o viteză de invidiat, două-trei bilete vândute pe minut. Şi, atunci, de unde căcat cozile alea infernale? Îmi scot căştile din urechi şi ascult ce se discută. Erau serviţi vreo cinci clienţi după care apărea clientul tipic de ghişeu. Nu contează dacă e ghişeul unei casieri de bilete sau ghişeul casieriei de  plată a facturilor de utilităţi , întotdeauna vei da peste el şi sigur îl vei recunoaşte.

El se plasează frumuşel undeva la mijlocul cozii, e un secret de al lor, numai ei ştiu cum să ajungă acolo. Şi aşteaptă cuviincioşi să le vină rândul, amu să te ţii că îşi intră nebunii în rol.

«Doamnă, da trenu ăsta opreşte şi în Cuca Măcăii? Nu cobor acolo, dar am o mătuşă pe care vreau să o salut. Îi spun să vină în gară şi schimbăm şi noi două vorbe. Îmi era ca o mamă. E bătrână săraca acum şi nu mai are pe nimeni»

«Da, opreşte, vă dau bilet sau nu?»

«Încă o întrebare. Credeţi că în Caracal plouă? Sunt cu copilaşii după mine şi nu vreau să îi ude.»

«Nu ştiu domn’e. Nu suntem staţie meteorologică.»

«Ştiu, nu vă supăraţi, dar sunt mici copilaşii. Dar cât bagaj am voie să car cu mine? Că am luat cam multe, ştiţi e paştele, ducem şi noi acasă câte ceva la fiecare.»

…

«Dar chiar nu se fumează în tren? Şi eu unde fumez?»

«Dar….» «Dar….» «Dar….» …

După vreo 10 minute în care unii fierbeau la coadă, alţii tremurau că pierd trenul, omul se hotărăşte să îşi ia bilet.

«Vreau şi eu cinci bilete până la Craiova, trei cu reducere pentru elevi, unu cu reducere pentru pensionari şi unul întreg. Aaaaa, nu pentru azi, sâmbătă dimineaţa plecăm.»

’tuţi ’mniezeu mă-tii să îţi fut eu astăzi şi mâine. Încă vreo 10 minute până s-a cotrobăit prin paporniţă să arate carnetele de elev şi talonul de pensie. Este servit omul, restul cozii răsuflă uşurată.

Ajung şi eu la casă. Mi se dă biletul înainte să am timp să scot portofelul din buzunar. Şi dau să plec, dar în spate aud o voce:

«Pentru trenu ăla de sâmbătă de merge la Timişoara câte vagoane sunt la tren?»

Pe viitor o să îmi iau bilete de la agenţie sau on-line că acolo sigur nu e coadă.

Pentru clientul de mai sus am o urare. «Hai cu mine în gară să îţi arăt :ass din tren.»