• Dubai – Al Ain – Abu Dhabi – Dubai

    Ieri am pus-o de un road-trip scurt., vreo 500 de km.

    Am trecut prin Al Ain unde am vizitat Al Ain Wildlife Park&Resort şi muntele Jebel Hafeet.

    Grădina zoologica m-a impresionat prin libertatea pe care o aveau animalele şi prin suprafaţa imensă pe care era desfăşurată. Din păcate noi am ajuns la ora prânzului când afară erau 35 de grade şi animalele cam leşinate de căldură. Tura viitoare tre` să mergem mai pe seară poate vedem şi noi ceva activitate.

    Jebel Hafeet e un munte, mă rog, un deal mai înalt, 1300 m, care-ţi oferă o panoramă superbă asupra Al Ain-ului şi Omanului. Drumul îşi face cu greu drum prin munte, dar reuşeşte să ajungă la platoul unde, surpriză nu este nimic decât o parcare imensă şi două crâşme. Adică oamenii ăştia s-au chinuit să construiască un drum pe 3 benzi până în vârful muntelui doar pentru a-ţi oferi o oază de linişte. Câţi kilometrii de şosea s-au construit la noi anul trecut?

    Din Jebel Hafeet am coborât şi am pornit spre Abu Dhabi pentru a mânca ceva. O oră şi ceva mai târziu ne aflam în unul dintre cele mai scumpe oraşe/state ale UAE. Fooooarte fain locul, dar să vii ca turist, să locuieşte acolo te-ar cam jupui de bani. Poze din Abu Dhabi, din păcate, tura viitoare când merg, de data aceasta arunc vina asupra baterie de la aparatul foto.

    Cam asta a fost ziua de ieri, aşa pe scurt, las pozele şi comentariile aferente să mă completeze. Pentru săptămâna viitoare sunt programate articolele cu răspunsurile la subiectele propuse aici.

    Mi-am găsit fratele pierdut.
    Poza 044
    Din nou fratele meu.
    Poza 061
    Ai Ain Mall.
    Poza 094
    Cadoul meu? PLIIIIIIIIZZZZZZZZZZ.
    Poza 069
    Bilete de intrare la zoo
    Poza 118
    Capra bălţată cu ochii oblici
    Poza 125
    Cocostârcul rozi din baltă
    Poza 136
    Căpriţa de deşert cu bandă magnetică
    Poza 137
    Emilus Ţapus Încornoratus
    Poza 158
    Guşteru de şantier
    Poza 164
    Prin cartier i se spune Fulgerică
    Poza 165
    Şieee faaaaaaşi
    Poza 171
    BU
    Poza 187
    Pst. Cred că încă ne vede
    Poza 190
    Eu ţi-am spus că nu e bun săpunu de casă, tu nu, batman, batman.
    Poza 285
    Nu mă mişc, nu mă mişc
    Poza 372
    Ţi-am spus, nu mă mişc
    Poza 371
    Părtieeeee
    Poza 383
    Aşa, în sfârşit linişte
    Poza 386
    Love is in the air
    Poza 392
    Când o să fiu mare o să fiu un cocoş
    Poza 397
    Back
    Poza 405
    Cred că am mâncat ceva stricat
    Poza 434
    Mă jur că avea şi cap
    Poza 444
    La piscină
    Poza 442
    XOXO gossip girl
    Poza 450
    Oglindă oglinjoară
    Poza 454
    I`m blending in
    Poza 460
    Speed racer
    Poza 467
    Un ardelean pierdut in Dubai
    Poza 483
    Pentru că pot
    Poza 488
    Jebel Hafeet. Sus in vârf sunt 1300 de metri, este ilegal să te caţeri acolo, dar am sărit gardul şi tot am făcut-o. Preţul plătit, o pereche de pantaloni rupţi între picioare.
    Poza 511
    Going down
    Poza 520
    Down, down
    Poza 522
    Down
    Poza 535
    Preţul litrului de benzină, aproximativ 1 leu
    Poza 605
    Drumul către casă
    Poza 594

Articole aproximativ pe aceeasi tema

Ai ajuns la sfarsitul articolului, s-ar putea sa te mai intereseze si:

Da si la altii!

  • Digg
  • delicious
  • stumbleupon
  • twitter

9 Commentarii


  1. Gundhardt says:

    Foarte reusite pozele…

  2. Liviu says:

    Aia cu shiiii faaaaaaashi era pt. moldoveni?, Si daca da… pt. mine sau pt. Cabulca? oricum ti-o iei peste ochi :D

  3. Marieta says:

    Să nu te întorci, decât aşa, temporar.

  4. dugy says:

    @Gundhart: mersi
    @Marieta: eu incerc sa rezist :)
    @Liviu: ba, de tine nu mi-e frica, stiu sigur ca fug mai repede decat tine. Si pe Ioana as lasa-o eu sa-mi dea peste ochi, pacat ca e la 3000 de km de mine :P

  5. andi says:

    tare, frate, bravo, ma bucur pentru tine

  6. NTP says:

    Doar ~1 leu pretul de benzina :O ? Uau.

    Superbe pozele. Nu ti-e dor totusi de Romania?

  7. Valentina says:

    Stii? Am ajuns in Dubai acum 4 ani… din intamplare! Nu cred ca se poate compara cu ceva, sau cu altceva de pe pamant. Nu stiu cum e sa stai, efectiv, acolo, dar stiu ca e superlativul absolut sa fii turist in Dubai. Nu te invidiez, ci ma bucur pentru tine!

  8. drew says:

    sal…super pozele….prin toamna lu 2012…cu un pic de noroc am sa apar in al ain pe post de chirurg maxilo-facial…..ai putea sa imi spui mai multe despre viata de acolo?cati banuti se duc pe luna pt o fam 2 adulti+ 2 copii, chirie, mincare…etc…
    cam ce ai putea s afaci acolo….in afara de zoo, hili fun city, excursii la dubai, abu dhabi…imi pare rau ca nu sunt la coasta…au piscine publice?
    o zi buna…
    drew

  9. Liza says:

    Pozele sunt superbe ! Imi pare nespus de bine pentru ceea ce ai realizat ! Cum ramane cu cafeneaua din Sibiu ? !

Comenteaza