De vizitat trebuie să vizitaţi neapărat gara din Burdujeni, gară care a fost renovată complet. Cetatea, nu trebuie să rataţi cetatea, dar neapărat alegeţi drumul prin pădure, dacă urcaţi cu maşina veţi avea mult de pierdut. Restul oraşului, mănăstirilor şi bisericilor vă las să le descoperiţi singuri.
Despre drumul spre Suceava voiam să vă vorbesc defapt. Cum îmi stă în fire am făcut acest drum cu ocazia. De prins maşină am prins relativ repede, dar şoferul părea puţin crispat, se uita cam într-o dungă la mine. L-am întrebat dacă este totul în regulă.

“Da.”, îmi răspunsese el cu jumătate de gură
“Eşti a doua persoană pe care o iau la ocazie în toată cariera mea de şofer şi practic meseria aceasta de peste 30 de ani.”
Curios din fire, îl întreb cum de a reuşit performanţa aceasta, ştiind că şoferii de cursă lungă de obicei încearcă şă-şi îngroaşe veniturile luând autostopişti.
“Hai să-ţi povestesc”, dacă începe aşa sigur are o poveste interesantă. Bucuros că o să am ce să vă împărtăşesc am ciulit urechile şi l-am ascultat atent.
“Acum ceva ani buni mă întorceam dintr-o cursă. M-am gândit să fac şi eu ce face tot şoferul, să iau la ocazie. La un moment dat văd pe marginea drumului un tip care strângea în braţe o plasă. Opresc maşina şi-l întreb dacă îl pot duce undeva, îmi spune că da aşa că-l invit în maşină. Îl văd cam speriat aşa că-l întreb cu sănătate, cu greu şi-a dat drumul la gură

«Io abia ce m-am eliberat din penitenciar. Stai domne’ nu te speria că nu m-au închis pe drept. Am făcut eu multe la viaţa mea, dar nu m-au închis pentru ce am făcut, mi-au aruncat în cârcă altele.»

Ce să-i mai zic acum? L-am lăsat în pace să vorbească în timp ce cu o mână căutam parul ascuns în portieră ca să mi-l trag mai aproape. Şi cum mergeam eu cu frica în sân îmi apare în faţă un tractor. O singură bandă pe sensul de mers, linie continuă, tractorul ocupa toată banda şi mergea cu 20 la oră. Cunoşteam drumul, ştiam că banda continuă o să ţină câţiva kilometrii buni, aşa că am intrat în depăşire. Depă­şesc tractorul şi în faţa mea apare un poliţai, îmi face semn să trag pe dreapta, mă confor­mez. Urmează o discuţie lungă cu poliţistul în care încerc să-i explic de ce am depăşit tractorul. El o ţinea pe a lui şi  voia să-mi ia carnetul, nu reuşesc să-l lămuresc nici cum, cedez, îi dau carnetul după care încerc să mai duc muncă de lămurire cu el. Plin de spume mă urc înapoi în maşină şi-mi văd pasagerul clandestin cu zâmbetul pe buze, şi uitasem de el. Eu făceam spume la gură din cauza nervilor şi el era tot un zâmbet. Îl observ că se uită atent la mine şi-mi întinde ceva în timp ce-mi spune:

«Şefule, ia uităte tu prin carnetele astea şi vezi dacă e şi carnetul tău aici.»

Rămân mască şi nu ştiu cum să reacţionez. Vâzându-mi nedumerirea îmi răspunde la întrebarea neadresată.

«Cât timp tu te certai cu poliţiştii eu m-am dus şi le-am şutit toate carnetele pe care le-am găsit.»

Mă uit prin carnete, îl găsesc pe al meu şi îi mulţumesc omului. Pun mâna pe staţie şi îmi întreb colegii dacă a mai rămas careva fără carnet. Vreo zece colegi îmi răspund că da şi le dau întâlnire în prima parcare. Culmea, toţi colegii rămăseseră fără carnet din cauza unui tractor depăşit. Până la urmă s-a dovedit că tractorul era «angajat» poliţişti. Pasagerul meu a fost răsplătit cu vârf şi îndesat de colegi şi ne-am văzut de drum. Cam acesta ar fii motivul pentru care nu iau eu pe nimeni la ocazie, dar acum am rămas iar fără bani.”
Omul era mai mult decât serios iar eu râdeam de nu mai puteam, nu puteam să-mi scot din cap imaginea poliţiştilor care ajung la secţie cu un teanc de procese verbale cum că au confiscat 11 carnete de conducere, dar nu au niciun carnet.
Sperând că am reuşit să vă aduc şi vouă zâmbetul pe buze vă dau întâlnire numărul viitor.

Ciudate sunt regulile pe care trebuie să le respecte unii dintre călătorii de peste hotare. Un exemplu este cel petrecut în localitatea croată Osijek, acolo unde compania de transport public a luat decizia ca, de la data de 1 august, persoanele transpirate sau cele în bustul gol să poată fi date jos din mijloacele de transport în comun de către şoferi sau controlori. Regula este valabilă atât pentru croaţi, cât şi pentru turiştii care trec prin această localitate. Interesant este că noile reguli au fost intens mediatizate pentru ca eventualele reclamaţii să nu poată fi luate în considerare. „Pasagerilor care miros urât li se va spune acest lucru chiar la urcarea în tramvaie, autobuze şi troleibuze. Vor fi rugaţi frumos de către şoferi să nu urce pentru a nu deranja ceilalţi călători. Ştim că este o situaţie neplăcută, dar este imperios necesar”, a spus Josip Nadj, directorul companiei locale de transport. Mai mult, decizia intrată în vigoare va fi urmată cât de curând de o alta: interdicţia accesului persoanelor cu îngheţată sau cu băuturi răcoritoare.

Doamne ajută ca RATB-ul să ia şi el nişte măsuri de genul.

…la multi ani mama!