Te rog să nu-mi răspunzi la întrebare imediat ce o să termini de citit acest articol. La noapte când te pui în pat gândeşte-te la cele scrise de mine mai jos şi apoi când te trezeşti răspunde-mi.
Ce ai face dacă te-ai trezi în toiul nopţii că în casa ta a intrat un hoţ? Te pui în pat, întuneric beznă şi o linişte care doare. Închizi ochii şi încerci să adormi. De odată auzi cum cineva încearcă să forţeze uşa, se aude scârţâitul specific uşii tale de la intrare şi umbra unui personaj se prelinge pe perete. Ce faci? Care e primul lucru pe care pui mâna? Care e primul instinct?
Dacă aş fi în pat primul instinct ar fi să pun mâna pe trepied şi să mă postez în faţa uşii de la cameră aşteptând să intre
hoţul şi să-i fut una în cap. Dacă aş fi pe canapea aş pune mâna pe bâtă sau pe ciocan şi aş face la fel ca mai sus.
Bun, sunt sigur că toţi bărbaţii vor răspunde că-l vor usca pe ăla în bătaie. Sunt curios ce or să zică femeile.
Dar dacă sunt 2-3-4 hoţi, ce ai face? La primul sunt sigur că i-aş rupe ceva şi cu al doilea aş muri de gât în timp ce ceilalţi or să care la mine ca la sacul de cartofi.
No, aştept să văd cum aţi reacţiona.






Aşu proceda după sfatul unui copil de clasa a patra (spus în timpul unei piese de teatru la Teatrul Gong – nr. Sibiu): “Să-i futem un pumn în pizdă!” :P
Io n-am să aştept să mă trezesc mâine ca să-ţi zic ce-aş face, aşa că iote reacţia mea:
1. Mi se face inima cât un purice( aşa se întâmplă tot timpul când intră cineva pe uşă, indiferent cine) şi incerc să-mi ţin respiraţia(de parcă hoţul mi-ar auzi-o;)) )
2. Verific dacă-s îmbrăcată :-\”
3. Deschid uşa de la cameră, da’ numa aşa cât să bag nasul şi un ochi.
3. Aprind lumina.
4. Mă uit la moaca hoţului:
a) dacă-mi place ce văd, fac aşa ;;) şi fug repede să pun de-o cafea;
b) dacă văd un animal planet cu ceafa groasă şi c-o bâtă, satâr, puşcoci în mână…atunci soluţia cea mai simplă să scap de el( sau ei, dacă-s mai mulţi) este să le flutur o nanosecundă o pereche de şosete de-ale ştiţi voi cui pe la nas. No, şi dacă asta nu merge…atunci apelez la înălţimea mea şi aplic 2-3 stângi in their precious balls.
Efect garantat, hoţi la pământ…pot dormi în continuare liniştită |-)
Daca e doar o persoana, nu imi fac probleme in a il imobiliza, chiar daca e ditamai malacul. Ai vazut doara cat sunt si la contact il daram pe multi…
Daca sunt mai multi oameni si ar vrea sa intre careva la mine in camera, l-as pocni pe primul tip, m-as baricada in camera si as suna la politie sau la vecini, ca sa fiu sigur ca nu scapa respectivii din bloc.
Binenteles, aici depind multe circumstante……
îl sun pe alex ca să vină să-i fută un pumn în pizdă :))
seriously now… probabil că mă ascund în dulap sau sub pat ÅŸi sper să nu mă vadă :)
il sun pe alex ca sa vina sa-i futa un pumn in pizda :))
seriously now…. probabil ca ma ascund in dulap sau sub pat si sper sa nu ma vada :)
Daca intra un hot in casa mea, si sunt singura in ea:
- iau ceasul de pe noptiera, e un ceas destul de greu portocaliu; e la indemana si are maner
- ies din camera tiptil
- ascult sa vad unde e
- ma duc la bucatarie, iau fixul, ies prin spatele casei
- sun la politie
- intru inapoi in casa si ma duc spre sufragerie (unde se afla marea majoritate a obiectelor de valoare)
- aprind incet lumina din sufragerie si ma napustesc pe el
- incerc sa ma bat cu el, de dragul adrenalinei
Ok, stiu ca nu pare veridic dar de fiecare data cand am auzit zgomote in jurul casei m-am dus la bucatarie cu ceasul. Doar am derulat situatia putin mai departe. Cred ca adrenalina te poate ajuta sa treci destul de rapid peste altele.
pun mana pe telefon si sun…
pasul doi: ma baricadez in camera pana reusesc sa gasesc ceva cu care as putea sa-i vin de hac
daca-i unu, ii fac cinste cu o bere, daca-s mai multi… ii las pe ei sa plateasca :))
Daca ar intra un hot in camera… In primul rand interesant articolul, iar ca si raspuns dupa nu prea multa gandire am gasit solutia.
In primul rand as muri de rusine. Dece? Pai ce dracu sa fure?
1. As aprinde lumina, i-as explica situatia si cerandu-i scuze, l-as servi cu o cafea (din cate imi amintesc, de asta mai am cat de cat). P.S. Punctul acesta este valabil atata timp cat numarul lor nu depaseste 3 persoane.
2. Daca ar fi mai mult de 3 persoane, i-as explica unde e cel mai apropiat non-stop si l-as ruga sa traga o fuga sa ia mai multa cafea sau bere… E alegerea lor, atata timp cat oricum la starea actuala nu as fi in stare sa le-o platesc.
3. Le-as face o programare pentru perioada in care iau salariul, sa vina in perioada respectiva, poate poate au o sansa sa poata lua ceva.
4. I-as ruga insistent sa nu se chinuie sa fure televizorul, intrucat m-as simti complet vinovat sa ii vad pe toti in spital cu apendicita… (pe cat e de mare, pe atat e de greu)…
:-\”
In mod sigur… cred ca s-ar putea doar daca “hotul” ar gresi apartamentul si ar nimeri la tine…. hahaha
—
La modul serios insa intr-un astfel de moment nu trebuie sa intrii in panica. Cel mai important lucru! Al doilea, sa incerci, pe cat posibil, sa nu-i distragi atentia (mai ales daca “individul” are vreo unealta’n maini) pentru a nu te putea rani. Daca ai un tel.mobil la indemana muta-l pe profilul silentios si formeaza 112. Daca esti sigur ca il poti “dovedi”… nu ezita sa o faci! In nici unul din cazuri NU APRINDE LUMINA… pentru ca odata expus, esti o tinta sigura. Pentru a evita insa, tot ce ti-am spus mai sus… un caine este solutia cea mai sigura. Nu trebuie sa fie feroce… ci doar sa latre
cand eram mica, ramaneam verile la tara, la curte. intr-o noapte, a sarit un hot gardul. bunica-miu l-a prins absolut accidental – se pitise undeva, si, intuneric fiind, bunicul l-a crezut sac si a vrut sa-l ia cu varful furcii :)
de-atunci, toata vara, bunica-miu a dormit cu o toporisca langa pat. idem, la scara mai mica, eu furasem un mestecau din bucatarie si dormeam cu el sub perna :).
acum, acasa, primul gand cand aud un zgomot ciudat e sa fac rost de-un cutit. ciudat, dar nu m-am gandit niciodata sa sun. sau sa-i trag un pumn in :)
Simplu, eu m-am trezit cu unul in casa acum aproximativ 3 luni de zile, si cum de obicei dorm cu bota de baiseball aproape de mine, am pus mana pe ea, am luat o bricheta cu beculet, si am deschis usa incet de la camera mea, cand am aprins beculetu de la bricheta, l-am aprins direct pe el, atunci am ramas putin “:|”, si nu de frica asa cum o sa crezi tu;)), ci de uimire, hotu era manga de beat :)), asa ca ce sa-i mai dau una, l-am scos afara si i-am zis ca daca il mai prind prin perimetru meu, atunci nu o sa-l mai iert, dar daca nu era manga de beat, sotto se trezea cu bota de baiseball in bibilica, iar daca erau 2 sau 3 ? crede-ma, nu dadeam mai mult de 2 lovitorui pe cap de hot, si nu mai aveam treaba, probabil al 3-lea s-ar lua la fuga, cand ar vedea ca ceilalti 2 sunt la pamant :)..
logica e simpla, mai bine sa moara ei decat eu, asa ca batuti zdravan si apoi sunat la politie…
dacai unu e bine
Eu l-as chema pe Chuck Norris…
pai daca l’as auzi… (ca eu dorm lemn… trece fanfara militara si eu nu aud) cred ca as intepeni. si apoi as incerca sa vad cam ce vrea sa imi ia. daca da dracu’ sa se dea la ce am mai de pret, probabil ca as incerca sa ma ridic fara sa ma vada si as bloca usa inarmata cu cutitul de paine in timp ce deja am alertat toti prietenii prin telefon.