• Inca un fasss

    A început în Timișoara, a continuat în Brașov, apoi în Sibiu, Iași, Constanța și mai spre sfârșitul zilei a ajuns la bucurești. Și cică noi ardelenii suntem molcomi. Este vorba despre protestele spontane anti … hai să nu mă pronunț în necunoștință de cauză.

    Protestul din bucurești, la care am luat și eu parte în calitate de pozar, numai spontan nu a fost. Toată treaba era foarte bine organizată, scenă, generator de curent, boxe, oratori, etc. Protestul era clar îndreptat împotriva PSD. OK, sunt de acord, nu mai vrem să vină comuniștii încă o dată la putere. Dar ce căcat a făcut băsescu 5 ani pentru noi? Nimic, asta a făcut. Era mult mai corect ca protestul să fie îndreptat împotriva ambelor tabere, dar probabil că unii se pricep mai bine la manipulat prostimea. Că tot a venit vorba de manipulare. Cică e democrație, presa e liberă, e liberă pe dracu. Orice redacție de televiziune sau de ziar este condusă din umbră de un partid sau altul. Altfel eu nu pot să-mi explic de ce până la ora 19, când am plecat din redacție, nici o televiziune nu prezenta evenimentele de la Universitate. Singura televiziune pe care am văzut-o la proteste era OTV-ul. Am fost martorul unui «interviu» luat de o tanti reporteriță. Omul intervievat a spus ceva, după care s-a îndepărtat, iar tanti reporteriță s-a apucat să-i răstălmăcească vorbele ca să sune cum i se șoptea ei în cască.

    Populația de la protest era împărțită în câteva tabere. De o parte erau pensionarii, de alta pokemonii care habar nu au ce e ăla comunism sau politică, mai erau o grămadă de gură cască care se opreau din curiozitate și mai erau cei ca mine care au aflat din on-line că ceva se întâmplă la Universitate.

    Pentru cei care speră la o nouă revoluție care să spele jegul din politică, țin să-i dezamăgesc. Nu avem cu cine nene.

    P.S.: asta așa că mi-am adus aminte și nu am știut unde să o bag. Un trecător se oprește lângă cordonul de jandarmi și îl întreabă pe unul dintre ei: Ce se întâmplă aici? Răspunsul a venit scurt și rapid: Nu știm, e ceva spontan.

    Și amu ceva poze, puține că restul au ajuns pe flux.

Articole aproximativ pe aceeasi tema

Ai ajuns la sfarsitul articolului, s-ar putea sa te mai intereseze si:

Da si la altii!

  • Digg
  • delicious
  • stumbleupon
  • twitter

6 Commentarii


  1. Luci says:

    Ovi , trebuia sa vi si la Sibiu , prima ta casa sa faci poze.
    Ai lasat Sibiul deoparte …. putine articole de Sibiu ai mai scris .

  2. Ana says:

    Nimic organizat, nimic… sigur….

    Vreau sa adaug totusi ca pe B1 s-au dat imagini in direct de la Universitate.

  3. Arhi says:

    vezi ca zice unul la mine ca poza e fake :) )

  4. Eu stiu doua persoane care au mers acolo pentru ca chiar nu ii vor pe PSD-isti din nou la conducere.

    Nu zic ca nu or fi fost si oameni organizati, dar nici intr-un caz nu toti cei care erau acolo erau membri PDL.

  5. happybyte says:

    mi se pare corect sa fie huiduiti la timisoara. dracu ia pus sa mearga acolo, sau au crezut ca suntem toti spalati pe creier?

  6. Doro says:

    Subscriu. Mare fâs o fost din păcate.
    Am trecut şi eu pe acolo, tot în speranţa că va fi un fâs mai mare decât un simplu fâs.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Manifestaţii spontane | ARHI
  2. uberVU - social comments
  3. Timisoara, Brasov, Bucuresti – cum sa organizezi in mod spontan o mitocanie « Un blog cu atitudine

Comenteaza