Vreau o casă lângă un lac. Să pot privi răsăritul şi apusul în luciul apei. O barcă veche şi nefolositoare să stea legată de un ponton din lemn. La marginea laculului, legat de un nuc bătrân să se legene un leagăn. În jurul meu doar munţi, iarbă şi copaci. O groază de căţei să îmi dea târcoale în fiecare zi. Greierii să îmi cânte cântece de leagăn în fiecare noapte, acompaniaţi de pocnetul lemnelor din sobă. În mijlocul camerei să troneze un stejar falnic plin cu veveriţe. Să nu am curent, să nu am internet, să nu am telefon, să am lângă mine doar persoana pe care o iubesc. Să stăm în fiecare seară să povestim vrute şi ne vrute şi apoi să ne iubim la lumina lumânărilor până în zori.

Este doar un vis, o speranţă. În realitate stau în gazdă într-un bloc comunist cu o babă de 50 şi ceva de ani.

Omul se hrăneşte cu vise şi cu speranţe, dacă am fi privaţi de aceste drepturi lumea ar fi mult mai gri şi mai tristă decât este acum. Speranţa moare ultima şi cât timp continuăm să visăm totul poate devenii realitate. Dar visele sunt doar simple născociri ale imaginaţiei noastre sau sunt nişte premoniţii?

Sunt sigur că multora dintre voi vi s-a întâmplat să visaţi la o persoană de care vă era dor şi a doua zi să vă întâlniţi cu ea. A fost un vis, a fost speranţa că vei întâlni persoana respectivă sau a fost doar un avertisment trimis de organismul vostru?

Vrei să ai o casă, un serviciu stabil şi o familie bine închegată în care să nu existe certuri, probleme şi lipsuri. E singurul lucru la care te gandeşti în fiecare zi. Speranţa că într-o zi vei reuşi îţi dă puterea să treci peste toate greutăţile vieţii. Peste ani şi ani reuşeşti să îţi îndeplineşti visul. Faptul că ai alimentat speranţa în fiecare zi a făcut să ţi se împlinească sau a fost voia sorţii?

Exemplele pot continua la nesfârşit. Şi totuşi ce sunt visele? De ce visăm? De ce continuăm să sperăm că ceva se va rezolva deşi ştim că este aproape imposibil?

Pentru că doar prin speranţă putem trece peste toate. Imaginează-ţi o zi în care să nu speri la mai bine, o zi în care nu ai visa cu ochii deschişi. Naşpa nu? Te cred. De aceea nu trebuie să lăsăm speranţa să moară, în fiecare zi trebuie să o alimentăm, să o creştem şi să aveam grijă de ea să nu dispară din viaţa noastră.

Visele, visele sunt în opinia mea nişte avertismente trimise de organismul nostru. Nu cred în cărţile care îmi descifrează visele, cred în interpretarea pe care le-o dau eu. Şi nu am greşit nici o dată cu asta. Dau un singur exemplu, poate şi cel mai trist din viaţa mea.

Noaptea de 3 spre 4 februarie a anului 1997. Am visat că stau singur cu surorile mele, că nu mai am părinţi şi că trebuie să am singur grijă de ele. O “carte de vise” spune că în momentul în care visezi moartea sau dispariţia unei persoane înseamnă că i-a murit moartea şi că o să fie bine. Eu în schimb am interpretat că cineva drag va muri. A doua zi la şcoală am fost scos din clasă pentru a fi anunţat că mi-a murit tatăl.

Am fost avertizat, dar prea târziu pentru a putea schimba ceva. În alte cazuri am reuşit să iau nişte hotărâri care mi-au schimbat viaţa în bine, în alte cazuri nu am reuşit.

Trebuie să ţinem cont de aceste avertizări sau să lăsăm soarta să decidă în locul nostru?

O nopte bună vă doresc în continuare, eu mă bag în pat să visez la căsuţa mea de pe malul lacului  8->