O seară călduroasă de vară, soarele abia apusese. Câțiva câini stăteau cu limbile atârnând din cauza căldurii insuportabile. Zăpușeala punea stăpânire și pe noi. Ne îndreptam încet înspre sala de biliard să bem o bere rece și să alungăm monotonia acelei seri.

“Bade, ce ar fi să dăm o fugă până la mare?”, întreb eu fără să aștept vreun răspuns concret din partea lui. Știam că e prea putoare ca să accepte o ieșire neprogramată.

“Hai. Oricum nu am fost niciodată”, vine rapid răspunsul din partea lui Mihai, răspuns care m-a uimit.

Loveam cu greu bilele, gândul meu era numai la plecare.

«Vii la mine la 5 dimineața, ne bem cafeaua și ieșim la ocazie. Îți faci și tu un bagaj micuț, stăm două trei zile, cât ne-or ține banii. Iau eu cortul. Tre să plecăm cât mai repede să mai prindem și noi ceva soare», spun eu plin de entuziasm.

«Mergem cu ocazia?»

«Doar nu credeai că dau bani pe tren sau autocar.»

«Dar nu am mai mers cu ocazia niciodată.»

«Lasă că te învață moșu.»

Nu are rost să vă mai spun că nu a durat foarte mult biliardul. Am plecat grăbiți spre casă.

Ajung acasă, stau, mă gândesc mai bine și realizez că Mihai nu o să vină. Așa că am dat drumul la un Diablo și m-am băgat în pat abia pe la 4 dimineața. Abia reușesc să închid ochii și sună telefonul.

Era 4 și un pic, Mihai.

«Hai jos să-mi deschizi să nu trezesc toată casa.»

Buimac cobor și-i deschid omului ușa.

«Nu mai aveam răbdare, am venit mai repede.»

«Foarte bine, oricum nu mi-am pregătit nimic.»

Bagajul făcut, țidula pregătită, pretena țucată fără ca ea să aibă habar unde o întind eu și duși am fost.

Ocazie am prins relativ repede.

«Mergeți până-n Constanța?»

«Nu Român la min.»

Foarte tare, îmi zic în gând. Omul era slovac parcă și mergea până-n București. Bun și până acolo, ne descurcăm noi.

Am vorbit tot drumul de ne-au durut mâinile. Nu am plătit nici un leu. Uite așa m-am trezit eu cu Mihai al meu la marginea Bucureștiului fără să avem habar în ce direcție să o apucăm. Două ore, pe ceas, ne-am învârtit prin București și am schimbat metrouri, tramvaie și autobuze ca să ajungem la ieșirea din oraș.

Aci nu am mai avut noroc, am stat aproape o oră până să ne ia cineva la ocazie. Ne-a luat într-un final un nene din Botoșani (note to me, mai sună-l și tu pe omul ăla). I-am povestit ce planuri aveam și pe om l-a apucat nostalgia. Ne-am oprit undeva în apropiere de Constanța. Ne-a făcut omul cinste cu câte o pizza și o sicolă, o zis că-i părem băieți faini. No amu, dacă omul zice că suntem, cine suntem noi să-l contrazicem? Ne-a lăsat la gară-n Constanța. Boooon, no, amu încotro?

«Hai în Eforie.», zice Mihai, «Acolo a fost soră-mea și o zis că e fain»

«Hai!»

Ne-am suit într-un microbuz care tranzita stațiunile. Prima oprire pe plajă la, cea mai apropiată terasă cu bere rece. Ne-am relaxat cu vreo 2 halbe și am pornit să căutăm cazare. Am găsit un moșulică care primea turiști cu cortul la el în curte.

«Cât îți dăm nene?»

«Păi, cât stați?»

«’mniezău cu mila. Cât ne-or ține banii.»

«Dați cât vreți voi flăcăi, că eu nu am preț.»

I-am dat 200.000 (era leul vechi la putere mă) și ne-a zis că putem sta până dă zăpada. Am întins urgent corul, mai mult de formă, am făcut un duș și fuga la distracție.

Baie, plajă scurtă, discotecă (discoteca era la putere, nu știam de cluburi), bere, discotecă, baie noaptea, bere, discotecă, o pată mare și neagră, șaorma, cort, baie, plajă, pateu cu  pâine și am făcut monetarul. Ups, nu mai aveam bani nici să ne întoarcem. Pe unii i-a apucat disperarea, să sune la Sibiu să ne trimită cineva bani, nu pot să zic cine că nu vreau să îi creez lui Mihai o imagine proastă.

«Stăi mă calm. La ce naiba îți trebuie bani?»

A urmat noaptea doi. Discotecă, baie, discotecă, discotecă și iar discotecă.

Dimineața cu stomacul rozând din șira spinării am strâns cortul și ne-am îndreptat spre ocazie. Tura asta am avut noroc cu carul. Am prins mașină Eforie-Sibiu direct, normal că nu i-am dat omului bani că nu mai aveam de unde, pe deasupra i-am fumat și țigările.

Ajung acasă și sunt oprit în prag.

«Unde ai umblat măi două zile?»

«Am fost cu Mihai la mare.»

«Vreau să văd și eu poze. Cum a fost? V-ați distrat?»

Și săptămâna și-a continuat cursul normal vreo 3 zile până când am plecat la… sau nu vă mai zic, asta e  o altă poveste.

Cam asta înseamnă pentru mine o vacanță perfectă, nu ieșirile în Turcia sau Grecia programate cu luni de zile înainte.

Acest articol participă la concursul organizat de visurat.ro și sponsorizat de Arsenal Park

Arsenal Park – Prezentare în limba Română from Eduard Schneider on Vimeo.