Problemele unui investitor in Romania

Care sunt problemele importante cu care vă confruntaţi zi de zi în România?
În primul rând infrastructura. Dacă vrei să investeşti într-o nouă locaţie unde se anunţă că se va construi o nouă autostradă, trebuie să fi sigur că acea autostradă va fi gata la termenul stabilit, altfel rişti să pierzi foarte mult. Şi din acest punct de vedere există multă nesiguranţă, cel mai recent exemplu este autostrada Comarnic-Braşov, la care, după cum bine ştiţi, lucrările au fost oprite din diferite motive. Nesiguranţa este de fapt principala problemă. Pe lângă aceasta mai este şi birocraţia, pentru orice hârtie aprobată ai nevoie de foarte multe semnături şi ştampile. Ar fi mult mai eficient dacă totul ar fi legat la o bază de date unde poţi completa şi depune anumite acte online.

Citat din interviul luat lui Thomas J. Bijl, Director Operations Wim Bosman România, interviul integral îl puteţi citi în revista Cargo&Bus care va apărea pe 1 iulie.

5 thoughts on “Problemele unui investitor in Romania

  1. vopsele lavabile

    Astazi s-au schimbat foarte multe si in contabilitate, romanii astia sunt mai schimbatori ca vremea atata ne incurca si interesant tot suntem in pierdere.

    Reply
  2. referate

    In romania te confruntati cel mai des cu saracia si anume: cel sarac cand ii faci bine iti face cat de mult rau poate. Cam asta e marea problema, de aia astia saraci ar trebui extirpati…fiindca sunt plini de rautate si invidie si nu le ajunge ca i-ai scos din cacat, vor sa te bage si pe tine unde erau ei. Asta e marea problema in romania, nu tva, nu kkt. Ca daca am avea si noi preturi REALE la produse ati vedea ce bine ar fi. Dar ce in alte parti se vinde cu 200-300 dolari la noi costa 1000-1500 euro…cam asa sta treaba la noi. nu tva, nu nimic.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>