Să moară capra vecinului

Luci ne îndeamnă la o dezbatere asupra vecinilor noştrii. El ne întreabă dacă avem sau am avut probleme cu vecinii. Mi se pare mai mult o întrebare retorică, nu cred că există vreun om să nu fi avut probleme cu vecinii sau la rândul său să fi creat probleme vicinilor săi. Dar dacă omul întreabă e frumos să răspunzi
Cu ce să încep? Sunt cam multe întâmplări din care pot alege, având în vedere că toată viaţa am stat la bloc. Hai să vă zic şi eu tot de un chef.

Era o dimineaţă friguroasă de toamnă a anului 2003, stăteam în apartamentul meu din Ţiglari (cartier din Sibiu, pentru cei care nu ştiu). Pregătirile erau în toi, doar urma să sărbătorim majoratul surorii mele. Mâncarea era în cuptor, mireasma-i înebunind toţi vecinii, băutura stătea frumos stivuită aşteptând să fie “topită”, bibelourile, tablourile, florile şi orice alte obiecte casabile erau bine ascunse. Mama, bunica, căţelul, pisica, hamsterul şi cei doi papagali dormeau în cartiere vecine. Totul părea să fie înregulă, dar mai aveam un lucru de făcut. LISTA. Nu lista cu invitaţi, asta era gata de mult, ci lista cu vecinii. Eu obişnuiam şi obişnuiesc încontinuare ca la fiecare chef să fac o listă cu vecinii şi să îi pun să semneze cum că sunt de acord cu cheful. Am făcut lista şi am purces la cules de sămnături. Eram mai ceva ca în campania electorală.

“Nu o să fie muzică tare decât până pe la 12 după care o dăm încet.”

“De data asta garantez că nimeni nu o să borască pe casa scării.”

“Promit că nu mai scot boxele pe coridor.”

“Da ştiu. Uscătoria nu este WC-u public.”

Promisiuni, că românu pune botu’. Am reuşit să strâng semnături de la toţi locatarii, toţi cu excepţia uneia. Vizorista blocului. Vizorista, este acea persoană care petrece cel puţin 18 ore urmărind ce fac vecinii, este acea persoană care ştie mai bine decât securitatea ce se întâmplă în bloc, este acea persoană care îţi poate spune data şi motivul naşterii, acea persoană care poate auzi musca când se cacă duce la toaletă. Ce s-o mai lungim, e dracu pe pământ. Ajung în faţa uşii, dau să sun la sonerie şi ca o ironie a sorţii se ia curentul, vântul începe să şuiere frumos prin geamul spart de la intrarea în bloc, umbre demonice încep o să joace o horă nebună pe perete. Părul mi se ridică pe spate, respiraţia îmi este din ce în ce mai rapidă, inima îmi bate dând să sară din piept, sudoarea rece îmi curge şiroaie pe frunte. Întind mâna să bat la uşă şi ….. BUM uşa se deschide brusc fără ca eu să o ating.

“DA. Ce vrei?”

“Sssssărumâna. Sunt băiatul de la tr..”

“Ştiu cine eşti, nu trebuie să îmi spui tu.”

“Ăăăăă. Ştiţi? Ăăăă, azi e ziua surori mele şi facem un mic chef şi aş vrea dacă se poate să …”

“Să ce? Vrei să mă inviţi şi pe mine? ”

“Nu, vroiam doar să vă rog să semnaţi aici că sunteţi de acort cu cheful. Muzică la volum mare o să fie numai până pe la 12 după care o să o dăm încet.”

“Bine. Bine. Dă să semnez.”

:-O oau minune. Băbăciunea s-a făcut de treabă. Bună treabă.

“Mulţumesc frumos.”

“Da, da. Lasă că vă ştiu eu, tineretu din ziua de azi ….. bla, bla, bla ….”

Nu am mai stat să ascult ce are de zis, doar aveam semnătura ei.

Semnăturile fiind strânse, puteau să înceapă să vină invitaţii. Şi au venit, valuri, valuri, nu se mai opreau. A început cheful, muzică, băute, alea, alea ca la orice chef. La 12 fix am dat muzica încet. La 12 jumate bătăi în uşă. Mai era un pic şi sărea uşa din ţâţâni. Convins fiind că e vreun întârziat sau vreunul care a confundat uşa de la budă mă duc la uşă, o deschid larg şi surpiză … în uşă stătea mândru sectoristul de cartier cu un băieţaş cu puşca-n spate.

“Bună seara. Sunt colonel/plutonier/caporal/general (dracu mai ştie ce grad avea) Căpşună.”

“Bună seara. Ce s-a întâmplat?”

“Am primit o reclamaţie de disturbare a liniştii publice.”

“Noi nu am făcut nici o reclamaţie.”

“Acu mă iei la mişto? Am primit reclamaţie că aveţi muzica dată tare.”

“Cred că aţi greşit adresa. E adevărat că e un chef aici, dar după cum se aude e linişte la noi nu avem muzica dată tare şi în plus am şi acordul tuturor locatarilor.”

“Mda. Muzica nu se aude, dar eu am primit o reclamaţie şi trebuia să vin să o verific.”

“Ok. Dacă tot aţi venit poftiţi înăuntru. Vă ofer un pahar de ceva, vin, bere, vodcă, suc.”

“Nu. Suntem în timpul serviciului nu avem voie să consumăm alcool.”

“Eeee. Lăsaţi că nu vă vede nimeni aici.”

Nu a trebuit să mai insist mult, că m-am trezit cu nea sectoristu’ în casă topindu-mi sticlele de bere. După nici juma’ de oră era cherchelit bine şi îmi spunea să dau muzica mai tare.

“Păi nu pot să dau mai tare muzica. Am acordul vecinilor doar până la 12.”

“Şi ce crezi că o să facă? Dacă fac reclamaţie eu sunt deja aici )”

Atât mi-a trebuit. Au bubuit boxele până dimineaţa când a plecat omu’ legii. Impropiu spus plecat, mai mult a fost cărat pe sus de băiatul cu puşca în spate care a băut numai suc toată noapte.

După ce pleacă toţi invitaţii mă duc până la alimentară să îmi iau o lămâie să-mi taie greaţa. Vizorista era la postul ei de luptă.

“Cum te-ai petrecut?”

“Foarte bine, mai bine decât mă aşteptam. De ce întrebaţi?”

“Eee. Doar aşa. Sunt curioasă cât ai luat amendă.” îmi spune râzând pe sub mustaţă

“Ce amendă?”

“Păi ţi-am trimis sectoristul pe cap” deja emana fericire prin toţi porii.

“Aaa. Păi nu am luat nici o amendă. Am uitat să vă spun că sectoristul e unchiul meu.”

“Cum? Ce? Nu se poate. O să fac reclamaţie. O să te dau în judecată, până la Bucureşti o să ajungi cu mine ……”

Am plecat lăsând-o să fiarbă în zeamă propie. Nu am mai avut nici o treabă cu ea. Ba nu, mint, am mai avut o altercaţie cu ea, altercaţie care a făcut-o să se mute din bloc. Dar asta e altă mâncare de peşte, poate altă dată că acuma e prea târziu şi cafeaua nu îşi mai face efectul.