Ţara noastră abundă de trasee şi locuri în care te poţi simţi bine.
Drumul până la Mânăstirea Stânişoara se poate străbate şi cu maşina, dar nu ar mai fi plăcerea unei adevărate călătorii. Aşa că am optat pentru călătoria cu trenul. Trenuri sunt începând cu ora 2:00 şi până la 16:00. Am ales trenul de la ora 3:10 pentru a scăpa de căldura care ne omoară în ultimele zile. Biletul până în Halta Păuşa costă 8 lei, preţ întreg. După două ore jumate de mers cu “minunatele” trenuri ale CFR-ului am ajuns în haltă. Traversezi centura Călimăneştiului şi intri în satul Păuşa.

De aici începe drumul spre Mănăstirea Stânişoara. Până la Cabana Poiana Mărului, urci pe drum de ţară, drumul fiind “lejer”. Abia de aici începe adevăratul urcuş, fiind drum forestier cu o pantă continuă. După aproximativ trei ore de mers (în funcţie de condiţia fizică şi de bagajul cărat), ajungi la Mânăstirea Stânişoara unde poţi înnopta sau lua masa. Atenţie la comportament şi ţinută. Biserica în forma actuală este construită din piatră între anii 1903-1908. Întregul aşezământ se află într-un cadru natural liniştit. Monahii duc o viaţă austeră, slujbele se ţin noaptea, iar hrana este fără carne.

Campare
De la mânăstire, cobori într-un luminiş unde poţi întinde cortul. Dacă vrei să faci un grătar sau un foc de tabără, trebuie doar să intri un pic în pădure şi să culegi lemne uscate. Mare atenţie unde faci focul, nu-l lăsa nespravegheat şi în nici un caz jarul. Astfel există posibilitatea să “arzi în flăcări” la propriu. În zonă există şi un pârâu, secat, însă, din cauza căldurilor din ultima perioadă. Dar dacă o să cobori 50 de metri înspre Mânăstirea Turnul, dai de o cismea.
Apă, lemne, loc de campare, linişte, aer curat, dar dacă vrei să faci o baie va trebui să urci până la Cascada Gardului. Drumul durează 30-45 de minute, şi este unul destul de greu. Mare atenţie la vipere, drumul trece chiar peste stânci, unde viperele preferă să se încălzească.
Dacă vrei şi mai mult poţi continua ascensiunea spre Cabana Cozia, drum accesibil şi celor atrofiaţi în scaunul de la birou.

Concluzii
Zonă superbă. Cum de altfel sunt multe în ţara noastră. Cel mai mult am fost dezamăgit de mizeria lăsată de mulţi “educaţi”, atât pe drum, cât şi în jurul mânăstirii. Nu ai ce să le faci. La coborâre, pe lângă gunoaiele făcute de tine poţi să le strângi şi pe cele de pe drum – o să întâlneşti primul tomberon la Halta Păuşa.