
După cum bine știți, în weekend am fost la Arsenal Park. Cam greu de descris locul acela în cuvinte, trebuie să fii acolo ca să înțelegi și să vrei nu te poți plictisi. Dar să începem cu începutul.
Am plecat în stilu-mi caracteristic din București cu trenul, am nimerit în compartiment cu 3 țigănoi, o pirandă și un puradel, dar asta e alta poveste. Prima oprire, în Arad unde m-am întâlnit cu Dani, am băut o cafea, am băgat la maț și am fugit la Timișoara de unde ne-au pescuit Nebuloasa și Raul. Lung și fain a fost drumul către Orăștie cu o mică oprire în Lugoj și una în creierul munților. După cele trei zile petrecute la Arsenal Park am plecat spre București, bineînțeles cu escală în Sibiu.
Hai că v-am fiert destul, să vă zic și de Arsenal Park.
Cum vii dinspre Sibiu, imediat după ieșirea din Orăștie faci la stânga pe lângă o benzinărie dezafectată. Dacă vii dinspre Timișoara faci dreapta de cum vezi intrarea în oraș. Ultimele sute de metri de drum sunt flancate de tunuri care te privesc amenințător, stai fără grijă, sunt dezafectate, dar așa le place lor să se uite urât. La intrare ești primit de o poartă imensă camuflată frumos și un portar echipat ca Rambo. Parcă vor să-ți zică “Ce se întâmplă la Arsenal Park, rămâne în Arsenal Park”. Ditamai avionul păzește intrarea în recepție, ajutat de tunuri și buggyurile frumos parcate. Acum urmează singura parte grea, trebuie să alegi unde te vei caza. Poți să alegi să dormi pe afetul unui tun, poți să dormi în burta unui tab, într-un buncăr subteran, în camere amenajate pe teme militare sau poți să alegi vila generalilor. Ce m-a uimit pe mine este că fiecare cameră dispune de centrală proprie, nu o să faci duș cu apă rece sigur. Eu m-am cazat cu Dani într-o cameră, dar au fost și care au ales tunurile. Și amu înepe distracția.
Foc de tabără, plimbări cu buggyurile prin pădure, tras cu arcul, airsoft, minigolf, tiroliană, plimbări cu bicicleta pe trasee foarte bine gândite, șah cu piese uriașe, golf, fotbal, tenis, tot ce vrei, este imposibil să te plictisești. Au fost trei zile perfecte, trei zile în care m-am deconectat complet de tot ceea ce înseamnă urban și mizerie. Au fost trei zile care m-au făcut să-mi promit că voi reveni cât mai des la Arsenal Park. Pentru cei interesați Arsenal Park are un program special pentru revelion, cine vrea mai multe detalii să mă contacteze. No, eu nu știu ce să vă mai spun, e prea greu de exprimat în cuvinte, o să las pozele să încerce să vă lumineze.
Mulțam fain pentru un weekend genial. Au mai participat: Sebi, Arhi, Denisa, Dani, Nebu si Raoul, Piticu si Anca + Bubu, Roxana si Alex, Doru si Sergiu.



















:”> trebe sa iti trimit pozele azi
:-w acum ca am citit articolul vreau si eu :d
Mai vreau.
@dani: Daaa
)
@Miha: pai sa mergi, nu ai nimic de pierdut
@Dekora: arata-l tu pe ala care nu ar mai vrea si eu ii sucesc gatul ca la gaina
Eu nu mai vreau ……
…. o data. Vreau de mai multe ori!
Na, credeai ca ai cu sa sucesti gatul?
PS: faine pozele!
Super tare…. cand mai mergi?
Sincer imi pare bine ca ne-am cunoscut si ff rau ca te-am lasat pe jos, pe intuneric si destul de frig, dar am inteles ca te-ai descurcat cu drumul.
Consider-o o experienta cazona ca bonus la sejurul de la Arsenal Park!
Campania comentariilor irelevante (edit by dugy)
@Anunturi: spammer mic si urat ce esti tu
@Bogdan: cu prima ocazie, cred ca mai la vara
@Dugy: Sunt si mic si urat
Ce sa faci
Nu mai stiu ce am comentat
Astept vara sa merg la Arsenal Park desi vad reclama la greu pe bloguri
Esti trecut pe site ul http://www.dofollow.ro si am crezut ca esti un iubitor de spammeri. Iertareeeeeeeee