Ea:

Mă simt atât de prost că l-am lăsat singur chiar de Crăciun, dar trebuia să îmi văd familia. Sunt sigură că o să mă înţeleagă doar spune că mă iubeşte. Încă un pic şi ajung acasă, abia aştept să mă cuibăresc în braţele lui, să fiu protejată, să simt cum mă copleşeşte cu iubirea lui. Offf, dar greu se mai mişcă trenul ăsta… 

- Ce faci cuţulică? Cine te-a lăsat în gară să mori de foame?

Îl iau acasă, o să îi fac o surpriză, că tot mă înebuneşte în fiecare zi cât de mult îi plac căţeii.

El: 

Nu mai ajunge odată? Se încălzeşte vinul, se răceşte mâncarea. Sper să îi placă ce am pregătit, nu vreau să uite nici odată seara asta. Hopa, se aude cineva la uşă, să dau drumu repede la muzică.

- Servuuuuus. (…) Ce dor mi-a fost de tine. (…) Ce bine că ai ajuns, înebuneam fără să te simt aproape (…) Ce surpriză? Ce mi-ai adus?  (…) Ce frumos e. Unde l-ai găsit? (…) Sărăcuţu. Gata cuţulică, nu o să-ţi mai fie foame şi nici nu o să mai îngheţi.

Eu pregătesc cină romantică, fac curat în toată casa, aştept cu nerăbdare să vină acasă şi să ne iubim ca doi nebuni până dimineaţă şi ea îmi aduce un căţel care o să cârâie toată noaptea de nu o să pot face nimic. Asta e, măcar m-am ales cu un animăluţ drăguţ.

Ea:

- Servus dragule. (…) Mie mi-a fost şi mai dor. (…) Am o surpriză pentru tine. (…) Ţi-am adus un căţelus . (…) L-am găsit în gară, tremura tot de foame şi de frig.

Acum o să stea numai cu căţelul în braţe. Pe mine nici nu o să mă mai bage în seamă. Şi eu care speram să facem dragoste. Asta e, măcar mai avem un membru în familie.

El:

- Te iubesc.

Ea: 

- Şi eu te iubesc urâtule.