Îl simţeam în mine, demonul se zbătea încercând să iasă. Aveam un sigur lucru de făcut. Deschid uşa şi intru în încăperea albă şi neprimitoare. Vasul rece de porţelan imi atingea pielea încinsă. Mă scremeam încercând să-l eliberez şi să-i dau drumul să bântuie pântecele oraşului. Nu voia să iasă, se obişnuise cu confortul corpului meu. Ochii mi se bulbucau în cap, simţeam venele pocnind, voiam să-l dau afară, dar era mai puternic decât mine.

Sună telefonul, un număr cu prefix de Iaşi. Răspund şi cu greu reuşesc să îndrug trei cuvinte. Era o tanti de la providerul de internet, avea o voce angelică, o voce care te linişteşte imediat. Încercam să vorbesc cât mai relaxat, dar demonul nu-mi dădea voie.

Îmi strâng fiecare fărâmă de putere din corp şi scremându-mă încerc pentru ultima oară să mă eliberez. Din capătul celălat al telefonului vocea-mi şopteşte, blândă şi caldă:

“O zi bună.”

Moment în care m-am eliberat, am scăpat de nenorocita aia de constipaţie.

Îţi mulţumesc voce salvatoare, promit ca în fiecare zi să revin în încăperea albă şi să-ţi aduc o ofrandă.